Trenurile din Italia
După marea hoinăreală (de 3 săptămâni) și dezamăgire cu trenurile din Germania, am fost foarte plăcut surprinsă de trenurile din Italia. Am mai călătorit cu Malpensa Express (trenul care leagă Aeroportul Malpensa din Milano de gara Milano Centrale) și cu trenul spre Aeroportul din Florența, dar călătorind pe distanțe (relativ) scurte, nu prea am stat să observ multe lucruri.
Anul acesta a trebuit să ajung în Florența (la Pitti Fragranze 2026) prin Pisa. Deci am avut zbor direct București-Pisa și apoi am luat trenul spre Florența. Sunt foarte multe trenuri dinspre Pisa spre Florența iar prețul este în jur de 10 EURO. Face cam o oră/o oră și jumătate, în funcție de tipul de tren.
Am ajuns la Florența cu 1 minut întârziere pe o ploaie torențială, cum nu am mai văzut. După ce am ajuns, a trebuit să stau la coadă la taxi cam 30 minute, deoarece nu se putea merge pe jos chiar și pe o distanță foarte mică pe o asemenea ploaie. Dar m-am distrat la coadă cu niște englezoi care nu înțelegeau ce se întâmplă. În Florența nu pot fi folosite aplicațiile de car-sharing, există doar luxury Uber. Cam la fel e și în Pisa. Dar, presupun că ambele orașe fiind destul de mici, concurența ar fi prea mare pe piață relativ redusă.
La întoarcere, am avut zbor din Pisa la 10:20 dimineața. Deci, la 5:30 eram pe peron în gara din Florența. Nu prea am dormit pentru că mi-a fost frică că nu aud alarma. Și trenul era acolo la 5:30, în condițiile în care trebuia să plece la 6:08. Am ajuns fără niciun fel de întârziere la Pisa Centrale.
Da, sunt genul de persoană care ajunge cu 3 ore înainte la aeroport. Prefer să mă relaxez și să aștept să plec, testând parfumuri sau citind, decât să mă stresez la coadă la Security Check sau la bagaje. Anul trecut am prins o coadă la Security de cel puțin o oră… Dar nu prea mi-a păsat. Am avut timp și să-mi scot laptopul și să mai scriu câte ceva.
………………..
…………………
✨Hi, I am Iulia,
💥I am a linguist, certified translator, and strategic communicator who has spent years analyzing the cultural and psychological weight of words for high-stakes corporate clients. I bring that same surgical precision to lifestyle writing, translating the invisible, abstract world of scent into commercially sharp, visually evocative prose.
🔔Contact
➡️ 0040722 841 053 (WHATSAPP)
➡️ contact@cursinengleza.ro





https://www.fragrantica.com/news/PITTI-FRAGRANZE-Highlights-of-the-First-Day-26073.html
https://www.fragrantica.com/news/PITTI-FRAGRANZE-2026-The-Future-Is-Vanilla-26127.html