Tag Archives: marketing politic

Despre marketing politic

Articol inspirat de ultimele evenimente… 

În opinia mea, marketingul politic este mult mai ușor decât marketingul generic pentru un produs sau serviciu pentru care avem nevoie de poziționare pe piață, tipuri de consumatori, tipuri de produce, oferte, nișe, … și pentru mine în mod special, de cuvinte-cheie, strategii de conținut și SEO… 

Marketingul politic e mult mai clar. Mai întâi, dacă vorbim despre administrația locală, totul este simplu. După cum îmi zicea un prieten, fost city-manager, e suficient să mergi în localitatea respectivă și vezi rezultatele. Apoi se promovează rezultatele cu un slogan bun, și cam atât. 

Dacă vorbim de Senat și Camera Deputaților, e mai complicat deoarece sunt mulți senatori și deputați pe care nu îi cunoaște nimeni. 

Dacă m-ar întreba cineva cum aș putea scoate din anonimat un personaj politic, deoarece lipsa de notorietate în politică e o problemă, aș încerca să-l leg (pe personajul respectiv) de o idee, concepție, sau de un proiect care rezonează cu segmentul de votanți vizat. 
Deci, profilul de votant trebuie înțeles foarte bine. 

Și acum ajungem la prezent. Mă refer la respectivul politician despre care vorbește acum toată lumea care doar își urmărește strategia de marketing politic și, anume, CONTROVERSA. 
Ceea ce este numit în engleză disruptive marketing. Elon Musk a mers pe aceeași strategie pe o scară diferită, desigur. 

Revenind la realitatea românească, ori de câte ori s-a întâmplat ceva controversat, personajul respectiv s-a lipit de acel ceva, ca timbrul de scrisoare. Această strategie îi conferă multă vizibilitate (de 3 zile numai despre asta se vorbește) și nu are nicio legătură cu ce ar trebui un politician să facă: proiecte, legi, inițiative care să facă viața cetățenilor mai ușoară.

De asemenea, din 2016 încoace, avem un nou cuvânt în limba engleză: post truth, care se referă la o situație în care oamenii sunt mai înclinați să accepte un argument bazat pe emoțiile și convingerile lor, decât unul bazat pe fapte. Asta explică succesul unei astfel de strategii pentru profilul de votant ales cu grijă… 

Încă ceva; în politică trebuie să știi foarte bine ce vrei și ce ești dispus să sacrifici pentru asta… Nu ca și cum ai lansa un produs, îi faci super promovare și aștepți să te caute lumea. Totuși, nici în afaceri nu e atât de simplu, după cum se zice, nu poți să îi faci pe toți fericiți, că doar nu vinzi înghețată…

DIXIT 

Fotografie pt algoritm.

Ce mă enervează

Trotinetiștii care circulă cu viteză pe pistele pentru biciclete și în parcuri fără să se asigure, printre copii, animale de companie și alte „persoane” care doresc să se relaxeze și să se bucure de puțină liniște și pace.

Am aflat cu stupoare că săptămâna trecută a murit o femeie într-un accident cu trotineta electrică.

Sunt biciclist de la 5 ani. Nu mai țin minte de câte ori am căzut cu bicicleta, încă mai am semne de bună purtare cum se zice în popor. Și din vina mea, și din vina „ecosistemului” …

Totuși, NICIODATĂ nu mi-am pus problema să îmi iau trotinetă electrică.

De ce?

În comparație cu o bicicletă, trotineta este extrem de instabilă. Iar la orice denivelare există posibilitatea unei căzături deoarece e greu să te echilibrezi pe trotinetă. Pe bicicletă e altceva: ai frâne, te echilibrezi cu piciorul sau, în cel mai rău caz, te arunci într-o parte.

Odată, eram în Herăstrău în spatele unor trotinetiști care, fără să se asigure, au schimbat direcția de mers; dacă eu nu eram atentă și nu aveam frâne bune, ne-am fi ciocnit. De atunci, îi evit.

Sunt convinsă că există un marketing foarte bun în favoarea utilizării trotinetelor electrice, dar…

Tocmai citeam următoarele, cu precizarea că și marketingul politic e tot cam la fel:

Marketingul este atât de puternic în ziua de azi, încât marketerii au un nou tip de responsabilitate: nu doar pentru obținerea de profituri pe termen lung, ci și pentru viabilitatea pe termen lung a piețelor. Nu este nici etic, nici inteligent să faci avere pe seama vieții celorlalți oameni și epuizând în mod inutil resursele noastre comune. Armele nucleare au ucis o mică fracțiune din numărul oamenilor, comparativ cu numărul victimelor produse de marketingul imoral. Este timpul să ne dăm seama că pe Pământ ar putea să nu existe arme mai puternice decât marketingul.
– Seth Godin