S-au inspirat, dar nu destul

Departe de mine încercarea de a face o analiză politică. Nu mă interesează politica, decât din prisma faptului că iubesc România, cea mai frumoasă țară. Pentru că m-am născut aici, așa cum iubesc dealurile domoale învelite-n vii, pentru că le-am văzut prima dată cu ochi de copil.

S-au inspirat din House of Cards, cel mai bun serial posibil (după Mad Men, normal).  Ce le-a scăpat a fost relatarea ideilor pe care le-au pus în poveștile lor de campanie.

În House of Cards, când s-a pus problema anulării unei povești prin alta,  au venit cu versiuni diferite tocmai pentru  a desființa obiecția existenței unei înțelegeri prealabile.

Oamenii aceștia spuneau același lucru, on and on and on………..

Psihologia acuității relatării unei întâmplări pune la îndoială veridicitatea ei.

De ce? Pentru că un profesor extraordinar de limba română mi-a spus odată că toți gândim diferit.

Nu există în lumea asta două persoane care să gândească la fel și care să vadă din același unghi fațetele unui fapt de viață.

PS: M-au supărat multe lucruri în campania asta. Cel mai mult, „adevărurile” despre persoanele care nu au copii. Nici eu nu am copii, iar ca mine sunt mulți oameni minunați care poate poartă-n suflet o dramă nemărturisită, dar niciodată acceptată.

Toți oamenii sunt frumoși, atâta timp cât avem timp să le percepem frumusețea.

 

Sharing is caring:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *