So many have hurt me
Out of love.
And I have worn the scars
As triumphs
Over my weaknesses.
Now I see your love
On my lips,
Into the changing colour
Of my eyes.
Your tentacles are invisible
And caressing
As ever…
I feel your thoughts
Scattered all over
As floating images
In my mirrors, every day.
I Wish…
I were as beautiful
As a painted picture
On a wall…
Unii ar zice că am fluturi în cap
Verzi când iarna-i departe
Roșii când mă sprijin de un vis.
Albaștri în aburi de poieni limpezi
Care-mi deschid drumuri…
Spre tine
Spre mine
Spre el…
Fluturii mei galbeni
Sunt de fapt de argint
Sclipind în idei
Cu scântei
Prin ramuri de tei.
Primăvara…
My yellow butterflies By Ꮛ Ꮛ A r i e t e Ꮛ Ꮛ.
I know nothing of love, only that it is green. My love is painted upon the love of another.
Love is not a polished thing, but polishing your world with dreams is Love.
Love means spreading her paths with flowers.
“If I had a flower for every time I thought of you, I could walk through my garden forever” Lord Alfred Tennyson.
My love is totally simple and naive. Red in the flowers and the flamingos, green in the grass and the goodness of the world in you….and …I have a garden.
My garden by Katrina Pallon.
It was a strange and eerie time. Difficult.
I don’t look back. I don’t like the times when we are compelled, at least by convention, to create our invisible boundaries: New Years…
There is nothing to see. Or Do. Just comparisons…This Old is too New.
I learn from the past, I do not ponder over it. I agree with the Old, only if they remind me of another age, glamorously twisted into different and fascinating faces.
Anything that is good comes from the past. Only that we didn’t have the right mirror to see it clearly.
In the New world I would like to have a rest.
“To Rest is to receive all aspects of the world without judgment”…Michael Ondaatje, The English Patient.
A bath in the sun, a trip into the winds, New stories to be told, New times to be spent, Old people to be loved, and I don’t get to ask “Why?”…
Questionless…by Henri Rousseau.
“Iubesc culorile. Ele nu plâng, ele nu te înșeală, ele nu te părăsesc. Mâine culorile se întorc.” Cezare Pavese
Mâine culorile se întorc. Vin odată cu dimineața verde, chiar dacă-i negru afară. Sâmbetele mă-ndeamnă la plăceri argintii și violet în umbrele mișcate de copaci lucioși în raze galbene de început de lumi.
Serile sunt negre și roz, pictate de lumina lunii. Cu o carte sunt întotdeauna aurie, adăpostită în povești proaspete.
Nimic nu-i mai frumos ca iarba. Sau dragostea. Verde.
Dacă tremuri indecis în tăceri albastre….Nu-i Dragoste.
Mâine culorile se-ntorc…..
Fotografie by me.
Departe de mine încercarea de a face o analiză politică. Nu mă interesează politica, decât din prisma faptului că iubesc România, cea mai frumoasă țară. Pentru că m-am născut aici, așa cum iubesc dealurile domoale învelite-n vii, pentru că le-am văzut prima dată cu ochi de copil.
S-au inspirat din House of Cards, cel mai bun serial posibil (după Mad Men, normal). Ce le-a scăpat a fost relatarea ideilor pe care le-au pus în poveștile lor de campanie.
În House of Cards, când s-a pus problema anulării unei povești prin alta, au venit cu versiuni diferite tocmai pentru a desființa obiecția existenței unei înțelegeri prealabile.
Oamenii aceștia spuneau același lucru, on and on and on………..
Psihologia acuității relatării unei întâmplări pune la îndoială veridicitatea ei.
De ce? Pentru că un profesor extraordinar de limba română mi-a spus odată că toți gândim diferit.
Nu există în lumea asta două persoane care să gândească la fel și care să vadă din același unghi fațetele unui fapt de viață.
PS: M-au supărat multe lucruri în campania asta. Cel mai mult, „adevărurile” despre persoanele care nu au copii. Nici eu nu am copii, iar ca mine sunt mulți oameni minunați care poate poartă-n suflet o dramă nemărturisită, dar niciodată acceptată.
Toți oamenii sunt frumoși, atâta timp cât avem timp să le percepem frumusețea.
Legenda spune că un rege, Cecrops, a vrut să întemeieze o cetate în Atica și să aleagă un zeu protector dintre Poseidon, zeul mărilor, și Atena, zeița înțelepciunii. Poseidon le-a dăruit un cal sălbatic, care să-i poarte în războaie, și mările, la sfârșitul cărora teritorii așteptau să fie cucerite. Atena a domesticit calul, care putea fi folosit și la munca ogoarelor, și le-a oferit măslinul. Bărbații doreau război și cuceriri, dar femeile voiau ca soții lor să lucreze pământul și să-și crească copiii, așa că au supus la vot. Deoarece femeile erau cu una mai multe decât bărbații, Atena a câștigat orașul.
Mă duc la vot pentru că opinia unei singure femei a făcut ca acea cetate fericită să se numească Atena.
O poveste, într-adevăr, dar ca multe povești, poate schimba mult, chiar și istoria, deoarece se spune că grecii au fost atât de supărați pentru că au pierdut beneficiile războiului, încât de atunci le-au luat femeilor dreptul de a decide (alegorie ce sugerează trecerea de la matriarhat la patriarhat) și implicit, dreptul de vot.
L-am primit înapoi în secolul 20. Doar femeile din Noua Zeelandă au votat din secolul 19.
Dacă m-aș fi născut acum mai puțin de 100 de ani, aș fi avut o viață simplă și lipsită de alegeri.
© Iulia Halatz
Why men fall in love?
Because they see a glimpse of beauty, available and unattainable.
Beautiful features startle our imagination. As in the fairy tale with the prince and the frog. A frog is always a frog, but a “prince” can be anyone, anywhere, anytime. The beauty of the prince (princess) develops the world, enlarges our perceptions, and the space can be curved…..for a while.
Not because of me. Neither beautiful, nor available, my space is flat. But I have the Words. Through my words, I can shape everything.
Love is always green. Remember that.
Beauty by Vincent Van Gogh.
Failure and success. Dichotomy or what?
I have just stumbled upon an add for a book about success: “Always remember that failure is your friend” (Scott Adams).
Yes, I love not to be right now and then :). And I hate being right mostly all the time.
I can “see through” people and situations, I am very organized and I have loads of common sense. Nevertheless, I make mistakes. I like my mistakes, they are different. Others don’t make my mistakes.
BUT, I have always learned from my mistakes and failures. They are my teachers in life.
I wish I could paint. You can’t go wrong with a “copy” of something. In the olden days, a picture of reality, and later, in postmodern age, a picture of the soul, or another mirror to the world.
I like this “copy”. Makes my heart sing.
By Ivan Shishkin.