Trotinetiștii care circulă cu viteză pe pistele pentru biciclete și în parcuri fără să se asigure, printre copii, animale de companie și alte „persoane” care doresc să se relaxeze și să se bucure de puțină liniște și pace.
Am aflat cu stupoare că săptămâna trecută a murit o femeie într-un accident cu trotineta electrică.
Sunt biciclist de la 5 ani. Nu mai țin minte de câte ori am căzut cu bicicleta, încă mai am semne de bună purtare cum se zice în popor. Și din vina mea, și din vina „ecosistemului” …
Totuși, NICIODATĂ nu mi-am pus problema să îmi iau trotinetă electrică.
De ce?
În comparație cu o bicicletă, trotineta este extrem de instabilă. Iar la orice denivelare există posibilitatea unei căzături deoarece e greu să te echilibrezi pe trotinetă. Pe bicicletă e altceva: ai frâne, te echilibrezi cu piciorul sau, în cel mai rău caz, te arunci într-o parte.
Odată, eram în Herăstrău în spatele unor trotinetiști care, fără să se asigure, au schimbat direcția de mers; dacă eu nu eram atentă și nu aveam frâne bune, ne-am fi ciocnit. De atunci, îi evit.
Sunt convinsă că există un marketing foarte bun în favoarea utilizării trotinetelor electrice, dar…
Tocmai citeam următoarele, cu precizarea că și marketingul politic e tot cam la fel:
„Marketingul este atât de puternic în ziua de azi, încât marketerii au un nou tip de responsabilitate: nu doar pentru obținerea de profituri pe termen lung, ci și pentru viabilitatea pe termen lung a piețelor. Nu este nici etic, nici inteligent să faci avere pe seama vieții celorlalți oameni și epuizând în mod inutil resursele noastre comune. Armele nucleare au ucis o mică fracțiune din numărul oamenilor, comparativ cu numărul victimelor produse de marketingul imoral. Este timpul să ne dăm seama că pe Pământ ar putea să nu existe arme mai puternice decât marketingul. ”
– Seth Godin






